Îi apăru un copac şi ea recunoscu veşnicul nuc din spatele casei, cu scoarţa brăzdată ca de ghiare şi cu rădăcinile într-un perpetuu asalt tăcut asupra fundaţiei. Se vedea pe sine acolo, în faţa lui, în camaşa de noapte până peste genunchi, cu părul despletit şi cu genele lipite încă de pelteaua somnului. Întinse braţele să-l atingă şi [ ... ]
All content © Aurel Donescu
