Snagov

Despre Snagov se spune indeobste ca este „cel mai mare si mai important lac din Campia Romana”. O descriere “la prima mana”, din pacate singura oferita de o cautare pe net, pentru cine-si doreste un reper general.

Stim prea putine despre Snagov ca asezare cu radacini in epoca bronzului, cu ramificatii in perioadele dacica, romana si cu un Ev Mediu punctat de Basarabi, Mircea cel Batran, Vlad Tepes si ulterior Brancoveanu. Stim si mai putine despre zona impadurita Snagov, ultima „pata”, la nord de Bucuresti, dintr-o mare de verde: Codrii Vlasiei de altadata. Daca n-am calcat niciodata acolo, chiar n-avem de unde sti de existenta unei flore si a unei faune care au supravietuit, prin nu stiu ce miracol, la mijlocul distantei dintre smogul Bucurestiului si zona industriala Ploiesti.

Ce stim, din ce ce auzim cel mai des despre Snagov? Ca pentru cateva sute de afaceristi, vedete, politicieni, este o resedinta permanenta sau alternativa la cea din buletin. Tot pentru ei, dar si pentru invitatii lor, loc de protocol si sindrofii exclusiviste. Pentru restul, destinatie de weekend: barbeque, pescuit, plimbari cu vaporasul.

Dupa o escapada fie si de cateva ore la Snagov, ajungi fie sa-l iubesti, fie sa-l detesti. Nu-ti poate ramane indiferent, tind sa cred, decat daca te numeri printre cei amintiti mai sus. Nu sunt restrictii la acces, aruncat gunoaie, decibeli, capturi sau cai-putere la motoarele de ambarcatiuni. In imprejurimi n-am intalnit picior de gardian, fie el public sau de mediu si n-am auzit nicio fundatie ecologista sa se intereseze de Snagov.

Oficial, mare parte din suprafata padure plus lac este a statului, ca rezervatie naturala. In realitate, Snagovul e al tuturor si al nimanui. Dupa ce a scapat de eticheta de „zona interzisa”, rezervata nomenclaturistilor comunisti, statutul lui a evoluat, ironic, catre unul care aminteste de o formula si mai trista: „un bun al intregului popor”.